UN POST EXTRA:  Câteva reflecții, la cald, asupra filmului și urmei audiovizuale lăsate de protestul din București, 10 august în digisferă.

În general, YouTube arată că a fost un protest care a ignorat camera de luat vederi și impactul ei. Mă refer la cea jurnalistică, instituționalizată. Memoria protestului va avea de suferit, chiar și în era micro-mărturiilor realizate cu telefonul mobil și a postărilor individuale pe social media. De ce? Pentru că înregistrările instituționalizate domină, din varii motive (în special economice), platformele digitale, iar înregistrările lor sunt reutilizabile pentru că sunt mai de calitate și sugerează obiectivitate și perspectivă.

Aceste înregistrări instituționalizate vor fi transmise și re-transmise în forme editate, mixate și reîncadrate pe o multitudine de canale media și vor ajunge la toți cei care au fost sau nu au fost prezenți fizic la demonstrație, atât în interiorul cât și exteriorul României. Procesarea lor de către bloguri și televiziuni și alți agenți se va face pentru a crea o imagine dorită a demonstrației și pentru a susține interpretări ale ei și ale celor ce s-au întâmplat--aceeași sursă de imagini putând fi folosită pentru a articula interpretări contrarii.

De aici, prima impresie că jurnalismul cetățeanului nu există. Pe YouTube vei vedea cu precădere imagini oferite de firme specializate în a face bani de urma mișcărilor sferei publice și a străzii. Pe de-o parte, platforma e dominată de televiziuni, pentru care astfel de proteste sunt o mină de aur pentru că oferă material gratuit și prilej de a se întinde fără de sfârșit în transmisii și talk-showuri. Pe de altă parte, domină o speță nouă de video-jurnalism panoptic, gen Privesc.eu, care înregistrează totul de la distanță și apoi vinde la cine cere, ce și cum cere, probabil inclusiv la serviciile secrete ruse, materialul filmat.

Privind pe YouTube, ceea ce atrage imediat atenția e carența de mesaj vizual consistent al protestului. După ce urmărești ore și ore de înregistrare, arareori poți discerne, vizual, de ce s-au adunat acei oameni acolo; ce vor și cum vor să obțină ceea ce vor. Poți discerne că sunt supărați pe cineva și că supărarea a generat violență. Ca atare, orice comentator poate pune ce etichetă vrea pe imagini și le va folosi cum îi servește lui mai bine.

O altă problemă: masa protestatarilor nu are coregrafie, ceea ce face protestul ușor discreditabil--ca fiind haotic, resentimentar, huliganic, fără platformă socială și preocupat în principal cu lupta de stradă.  Spre exemplu, masa putea fi organizată mai răspicat pe țări. Italienii aici, spaniolii, dincolo, etc sau după alte criterii. Telespectatorului i-ar fi fost mai clar că diaspora reprezintă ceva serios, organizat, cu conștiință de grup social și nu o adunătură de demonstranți de profesie.

Lipsa de organizare internă a protestului produce gunoi vizual. Protestul secolului 21 trebuie să știe să se apere nu numai de jandarmi, ci și de ultrași. Să îi excludă, să se desolidarizeze de ei și să găsească forme de a controla violența și haosul. Dacă nu, cei ce vor să discrediteze protestul (vezi posturile TV pro-guvern) vor rula la infinit acest gunoi vizual, arătând imaginile acelora care atacă jandarmi și vandalizează tot ce le vine în cale.

Au lipsit identificatorii, banerele mari, vizibile de la distanță, care să explice evenimentul. Predomină eternele steaguri tricolore și telefoanele mobile (ca la meci). Lipsește arta de stradă, caricaturile, umorul, de asemenea banderolele, cămășile, șepcile care să identifice protestatarii și să creeze impresia de unitate de gând și sentiment.

A lipsit creativitatea. Era nevoie de mai multe acțiuni gen performance, muzică, tobe, fluiere, dans, butaforie care să atragă atenția camerei de luat vederi și simpatia privitorului și să transmită că diaspora e specială.

Toate acestea ar fi făcut mai dificil mașinii de presă pro-PSD să discrediteze evenimentul și să îi saboteze impactul. O lecție de ținut minte.

CP