De ce se fumează atât de mult în filmele românești? (1)
De curând, a apărut încă un studiu--de astă dată riguros de 200 de pagini si 100 de ilustratii--despre aspectele culinare ale filmului românesc, știindu-se că scenele de bucătărie și cină sunt nelipsite din narațiunile Noului Cinema, deși , tradițional, mâncarea principală în cultura română e prânzul (dar poate de aceea e cinema Nou pentru că anunță schimbarea vremurilor).
Felicitări lui Mircea Deacă, autorul acestul nou studiu, intitulat O bucatarie ca in filme – scenotopul bucatariei in Noul Cinema Romanesc”. Eu însă aștept cu și mai mare nerăbdare un studiu care să răspundă la întrebarea din titlu despre fumat. Până când descopăr unul, voi specula pe cont propriu și
apelând la opiniile colegilor.
Privitor la frecvența fumatului pe ecran, se poate spune, în primul rând, că e realist. Un sondaj recent al Inițiativei 2035 fără Tutun informează că 33% din Români sunt fumători. Același studiu spune că majoritatea fumătorilor au între 26 și 35 de ani, locuiesc în mediul urban și aparțin clasei medii. Adică fumătorii au profilul social al regizorului român în momentul când își cristalizează stilul. În concluzie, în filme se fumează pentru că--cum mi-a confirmat și o colegă din industrie--ecranul reflectă fanteziile de cool și interiorizare ale celor care fac aceste filme.
Uzul tabagic s-ar putea explica și economic. S-ar putea crede că regizorii și producătorii români fac reclamă pe ușa din dos (product placement) acestui produs ostracizat de pe ecrane. Ah, cenzura! Se face și la Hollywood, se face și în Indies (vezi recent premiatul film Lucky). De fapt în filmele americane se fumează mai mult în ulimii ani și producătorii dau vina pe piraterie.
Dar sunt filmele Noului Cinema vehicule promoționale? Eu cred că nu e nimic plătit--nu serios. Nu poți atrage atenția unui gigant industrial când filmul tău adună câteva mii de spectatori pe piața internă. E cazul filmului Ilegitim, în care se trage din țigare intens si care e consderat ca fiind unul cu vizibilitate.
Deci dacă nu e nici automatism cultural și nici interes economic, atunci deduc că e o opțiune artistică asumată. Intr-o postare ulterioară am să propun interpretări. Să vedem și ce mai comentează prietenii. Un lucru e sigur. Cum iese atâta fum trebuie să existe și un foc. Măcar unul interior... (va urma)
 |
| Ilegitim (2016) |
De curând, a apărut încă un studiu--de astă dată riguros de 200 de pagini si 100 de ilustratii--despre aspectele culinare ale filmului românesc, știindu-se că scenele de bucătărie și cină sunt nelipsite din narațiunile Noului Cinema, deși , tradițional, mâncarea principală în cultura română e prânzul (dar poate de aceea e cinema Nou pentru că anunță schimbarea vremurilor).
Felicitări lui Mircea Deacă, autorul acestul nou studiu, intitulat O bucatarie ca in filme – scenotopul bucatariei in Noul Cinema Romanesc”. Eu însă aștept cu și mai mare nerăbdare un studiu care să răspundă la întrebarea din titlu despre fumat. Până când descopăr unul, voi specula pe cont propriu și
apelând la opiniile colegilor.
Privitor la frecvența fumatului pe ecran, se poate spune, în primul rând, că e realist. Un sondaj recent al Inițiativei 2035 fără Tutun informează că 33% din Români sunt fumători. Același studiu spune că majoritatea fumătorilor au între 26 și 35 de ani, locuiesc în mediul urban și aparțin clasei medii. Adică fumătorii au profilul social al regizorului român în momentul când își cristalizează stilul. În concluzie, în filme se fumează pentru că--cum mi-a confirmat și o colegă din industrie--ecranul reflectă fanteziile de cool și interiorizare ale celor care fac aceste filme.
Uzul tabagic s-ar putea explica și economic. S-ar putea crede că regizorii și producătorii români fac reclamă pe ușa din dos (product placement) acestui produs ostracizat de pe ecrane. Ah, cenzura! Se face și la Hollywood, se face și în Indies (vezi recent premiatul film Lucky). De fapt în filmele americane se fumează mai mult în ulimii ani și producătorii dau vina pe piraterie.
Dar sunt filmele Noului Cinema vehicule promoționale? Eu cred că nu e nimic plătit--nu serios. Nu poți atrage atenția unui gigant industrial când filmul tău adună câteva mii de spectatori pe piața internă. E cazul filmului Ilegitim, în care se trage din țigare intens si care e consderat ca fiind unul cu vizibilitate.
Deci dacă nu e nici automatism cultural și nici interes economic, atunci deduc că e o opțiune artistică asumată. Intr-o postare ulterioară am să propun interpretări. Să vedem și ce mai comentează prietenii. Un lucru e sigur. Cum iese atâta fum trebuie să existe și un foc. Măcar unul interior... (va urma)
