De ce se fumează atât de mult în filmul românesc? (2)

Pentru că vorbim despre fumat pe ecrane, Poziția copilului (2013) și-a dobândit o mențiune specială în rândul filmelor recente. Toți protagoniștii săi sunt fumători. Fumează mama, fumează tata, trage și fiul, aprinde câteva și iubita; la fel și prietena cea mai bună a mamei, care e și medic.

De asemenea, eroina jucată de Luminița Gheorghiu apare într-un afiș al peliculei cu noul model de țigaretă slim poziționat între degete (vezi foto). Modelul era în vogă pe piața românească din 2013, iar poza de divă a lui Gheorghiu amintește de vremurile când industria tutunului folosea aura starurilor ca vehicul de a  convinge publicul că fumatul e șarmant.

Filmul debuta în același an când Uniunea Europeană intenta interzicerea slim-urilor și când industria tutunului făcea lobby intens la guvernul Ponta pentru a se opune acestei interziceri (vezi foto).

Mai mult, filmul are meritul de a fi printre primele care să lanseze pe ecran alternativa masculină la slim. E vorba de țigareta electronică și ea amenințată cu ilegalizarea, dar în ziua de azi, din cauza popularității dobândite în rândul adolescenților. Un personaj interpretat de Vlad Ivanov oferă spectatorilor o lecție în stil Ivanov de cum se face uz șmecherește de noua găselniță a industriei.

E adevărat că, in câteva rânduri, eroii filmului își recomandă unul altuia să o lase mai moale cu tutunul. Introducerea acestor replici e poate un simptom al conștiinței vinovate a realizatorilor. Poate însă fi de asemenea o reproducere a unui ritual cultural înscris chiar pe pachetul de țigări, urmând o recomandare a PR-ului industriei tutunului. Căci și de pe pachet te întâmpină, înainte de a extrage țigarea, dojana că fumatul ucide. Efectul acestei atenționări nu mai e însă de mult acela de a te convinge să zici pas, ci de a-ți crea impresia că fumezi conștient, așa cum o fac oamenii mari şi bine poziționați din filmul lui Netzer.

Desigur, se poate spune că filmul critică pe acești bine poziționați ai noii orânduiri capitaliste, care cred că pot cumpăra totul cu bani, cum de altfel crede și industria tutunului. Dar, sincer, cu toții știm că o astfel de critică nu funcționează. Țigarea pe ecran e un semn iconic care își câștigă sau pierde popularitatea la fel ca o vedetă pop sau un politician. Aceasta depinde de vizibilitate, circulație și uz. Pe acestea trebuie sa le afectezi dacă vrei să faci campanie eficientă împotrivă fumatului. În acest context, filmul lui Netzer, deși critic, e doar o altă formă de vizibilizare, uz și recirculare.

Ca atare, în Poziția copilului fumatul rămâne în primul rând asociat nu cu un prost obicei al unei clase sociale dubioase, ci, în context general uman, ca ajutor în:

1. Momente de concentrare și conversație cu miză.

2. Clipe de răgaz, de introspecție și de eliberare de stres.

3. Situații sociale si ambient de petrecere.

Poziția copilului include însă trei scene în care, deși se stă jos și conversațiile sunt cu miză (momente deci prielnice pentru a scoate slim-urile) ambientul nu permite fumatul. Se întâmplă în secția de poliție, spital și casa îndoliată. Toate trei scenele sunt de un excelent dramatism și transmit autenticitate. E pilduitor însa să le compari cu scenele similare în care se poate fuma.  Astfel iți dai seama că e facil, ca regizor și actor, să găsești un înlocuitor acestei “cârjei” actoricești și regizorale numite țigare și să reușești să impresionezi artistic în aceeași măsură. E nevoie doar de un pic de imaginație, curaj și… poziție etică. CP (va mai urma)